Tot si nimic

Vreau sa te iubesc cum iubirea iubeste
Ea stie mai bine,
eu
decat umilul
instrument al divinei inflacari
sunt
Sa ma topesc pan' ce voi inceta sa respir
si una cu universul sa fiu
Tot si nimic

Ceasul

Culca urechea pe covorul ierbii
Asculta zgomotul vietii
Insecte truditoare ce nicicand nu se opresc,
ca un ceas ce nu necesita pauze
si nici n-a auzit de o alta optiune,
decat cea de a merge in directia ce i-a fost stabilita
Dar daca ceasul s-ar opri si ar merge inapoi
Orele s-ar scurge la fel
dar spre inceput si nu sfarsit,
iar clipele ar fi partinitoare
si ar prelungi extazul si scurta disperarea
Un geniu nebun ar lua deciziile acestea
dupa bunul lui plac
De ce nu?
Ceva nou, inedit,
iar viata este ceea ce dorim,
unde artistul esti tu,
deci deseneaza ce inima tanjeste si ochii viseaza
si o capodopera va izvori
Frumos de privit
chiar si pentru anonimul autor...

Trup si iubire

Scurgi un timp si o patima
Imbratisezi o clepsidra limitata
cu nemarginita mare,
sursa a pasiunilor nesfarsite
Sufletul slab si muritor
paleste pana la extinctie
in fata mistuitoarei placeri,
ce-l mananca de viu
surda la strigatele sale.
Cat poate indura acest om?
Si e undeva un epilog dulce,
unde cenusa si lacrima
se transforma in trup si iubire.
Iar linistea, ce oaspete scump era,
decide sa-si duca traiul in casa ta,
intr-o armonioasa existenta
ce e cant la urechea ingerilor
"Te iubesc" nu mai doare si ucide,
e decat o aripa calda ce-ti dezmiarda fruntea
si-ti acopera ochii cu tandra si imaculata atingere
Un fulg se prelinge usor pe catifeaua pielii
si sus e Lumina...

Al nostru

Copilul
Creatura a ingerilor si cerului
Surazator si lipsit de griji,
plutesti deasupra
Frumos in infatisarea-i
si cald in inima-i virgina
Esti acolo in asteptarea-ti lunga si pustie...

Te voi chema candva
Intr-o luna plina
si un soare binevoitor.

Poveste de iarna

Primavara albastra ciocane la usa
Tu imi surprinzi privirea
Hainele zac intinse pe jos
Si mata se prelinge pe o canapea

O ramura tanara si mistuita de albe si roze flori, coloreaza fereastra
Tu imi cuprinzi mana
Praful gadila colturile camerei
Si ea, mata toarce tolanita intr-o adancitura a catifelei

O pasare isi incanta consoartele cu un tril mistuitor
Iti simt caldura si ma doare
Ibricul fluiera galagios in camera alaturata
Si mata sare dintr-odata din visarea-i

Verdele de afara se prelinge ca un viciu pe spinarea rece
Tu ma ametesti cu candoarea ta
Caietele si cartile intr-o hora nebuna fac preajma patului
Si mata a iesit in cautarea unei alte pofte

Cerul si lumina ne imbratiseaza
Iubirea ta ma impresoara ca un lant de trandafiri rosii
Patul e ravasit si fiebinte
Mata e plecata prin vecini

Aerul e irespirabil
Sangerez datorita spinilor dar adulmec savoarea petalelor
Fereastra e deschisa acum
Mata s-a intors in coltu-i obisnuit

Bobocii se deschid catre o viata aromata si efemera
Tu privesti catre usa ramasa deschisa in urma-mi
E ordine in camera
Mata doarme linistita...

Vijelie

Cum supararea intuneca un cer
si culorile se topesc intr-un negru dezolant
Imaginile se scurg
si gandurile in furtuni se impletesc
Tornade se napustesc peste pajistile linistite
si inghit frumosul intalnit in cale
E uimitor cum un singur cuvant, gest,
poate sterge o viata, o poveste, o dragoste
si apoi cenusa acopera totul
Rasetele sunt sub gramezi de pamant
si sentimentele prafuite zac ucise pe piatra rece
Mana ta calda e faramitata
si pierduta in mormane de nisip
Iar buzele tale dulci - imprastiate in toate colturile lumii,
purtate in ciocuri de pelicani flamanzi
E inca vijelie afara
Si nu pare sa se opreasca...

Luminoasa e

Clopotei de iubire
Struguri violeti ce astampara setea
Si aburi de culori
ce umplu curcubeul
Ce albastru e cerul
Si ce luminoasa ti-e fata...

Mai departe

Incurcate sunt gandurile
si cararile ce duc la tine
Tu straluci intr-o lumina alabastra
si ma chemi pe unde de vis
Eu spre tine nu ma indrept
caci inchisa si aspra e poteca
vietati naucitoare o vegheaza
si imi sfasie carnea
cand ma apropii
Te aud in departare
si strigatul tau
imi seaca inima
si ma inunda in lacrimi.
Cum simt,
cum ma doare
insa ea leac nu are.
Alte lumi se infatiseaza
cu poteci scaldate de soare
si inmuiate in mirosuri dulci
de flori si primavara
Iepurasi si veverite zburda vesele in poienite
si se joaca cu iarba mandra si verde
Inca te mai aud
si o lacrima se zbate intr-o geana
Intorc privirea si inaintez pe cararea inmiresmata
Inima se strange
si zbiara in lacasul ei mic cu stiinta tristetii
Sterg rebela lacrima cu suratele-i gemene
Si merg mai departe...