Un camp de spice

Camp de aur, molcom te intinzi,
plin de spice, de flori si de gaze.
Soare nocturn, ti-ascunzi stralucirea,
un vant dulce si bland se asterne,
gazele de unt se precipita in zborul lor,
din floare in floare, frumoase se-mpart,
e galben pudrat, e violet vesel,
albastru mat si alb plin de miresme.
Diversul verde cu surate
la fel de graitoare
si toate separate.
Suiera soapte micutele bazaitoare
si alearga neobosite.
Colosul de metal invarte o elice
si troneaza peste calmul statornic.
Doar pace si liniste aici si afara,
se cuibareste inlauntrul meu.
Te simt, mangaierea-ti pe piele,
ma infior si te ascult cum bati pe pleoape,
imi vanturi cosite si urechea imi umpli,
te inspir si iti simt bataile aripilor in suflet...

Tu

Spirit naravas si permanent
nemultumit,
iti plimbi privirea cu repeziciunea
unui rau de munte,
ochii-ti sunt ca abanosul
iar parul ca pana corbului.
Se-ncurca toate ideile
si multe le incepi,
far' sa le termini...
Neclintit ca o stanca
si rusinos ca o fecioara.
Esti tu aici, acum si apoi nu esti,
cu o ghidusie controlata
si o curiozitate de ocazie.

Sa-mi cerni carare
si un brat ocrotitor...

Cum?

Cum sa crezi in izbavire
si in bine si adevar,
unul singur absolut,
cand te manca gloata
de minti letargice si maini odihnite...

Cum sa strigi un cant,
sa mirosi o floare
sau sa incingi un dans
in cinstea vietii si a fericirii...

Cum sa atingi un obraz
fara a-l strivi?

Cand te tin inlantuit
si cu o gheata iti strivesc entuziasmul,
lasanduti doar ochii pentru ca sa vezi,
urechile sa auzi ponegrirea,
neuitand a-ti taia dreptul la opinie si replica
caci vietate necuvantatoare te doresc...

Intrebare

Cand prins-am gustul acelei clipe,
imbratisat-am tot plinul ei,
cu inima calda si ochii larg deschisi...
Sper sa ii pot cuprinde esenta
si sa o beau fara sa ma imbete
iar euforia ce o sa ma cuprinda
sa nu imi inghete toate simturile
iar in tornada creata sa uit cine sunt,
ce vreau si ce este bine...

Cum stiu ceilalti
ce eu nici nu pot ghici,
ce imi este interzis
sau este ca linia orizontului,
se indeparteaza de fiecare data cand incerc sa ma apropii...
iar raspunsul apare cand e prea tarziu
sau nu mai este nimeni sa-l cuprinda...

Deci dementa ajuta?
sau este doar o amortire temporara,
menita sa te arunce intr-un abis
din care sa nu mai poti iesi...
Este ea iubire, pasiune
sau o combinatie de reactii chimice
cu un anume rezultat...

Putem anula responsabilitatea
si sa o punem pe seama fizicii
sau sa ne damnam pe vecie?...