Cum intunericul dispare
si lasa loc luminii
si roua hraneste frunza,
zapada ghiocelul
si suflul tau inima mea
Incerc sa astup
imensitatea ce ai lasat-o
si care ma absoarbe
din interior
ca o gaura neagra
Simt cum ma topesc
si cum fiecare molecula
zoreste in alta directie
nespunandu-i celeilalte
Fug toate
Eu nu mai sunt
decat un camp de batalie
unde cel care a pierdut
sunt eu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu