Luminoasa e

Clopotei de iubire
Struguri violeti ce astampara setea
Si aburi de culori
ce umplu curcubeul
Ce albastru e cerul
Si ce luminoasa ti-e fata...

Mai departe

Incurcate sunt gandurile
si cararile ce duc la tine
Tu straluci intr-o lumina alabastra
si ma chemi pe unde de vis
Eu spre tine nu ma indrept
caci inchisa si aspra e poteca
vietati naucitoare o vegheaza
si imi sfasie carnea
cand ma apropii
Te aud in departare
si strigatul tau
imi seaca inima
si ma inunda in lacrimi.
Cum simt,
cum ma doare
insa ea leac nu are.
Alte lumi se infatiseaza
cu poteci scaldate de soare
si inmuiate in mirosuri dulci
de flori si primavara
Iepurasi si veverite zburda vesele in poienite
si se joaca cu iarba mandra si verde
Inca te mai aud
si o lacrima se zbate intr-o geana
Intorc privirea si inaintez pe cararea inmiresmata
Inima se strange
si zbiara in lacasul ei mic cu stiinta tristetii
Sterg rebela lacrima cu suratele-i gemene
Si merg mai departe...

De ce, cine si ce sfarsit?

Cand te-am zarit prima oara,
Nu te stiam si nici nu mi-as fi imaginat...
Rasuflarea s-a oprit un pic,
ochii insa delectandu-se si pierzandu-se in mari adanci.
Era ceva in privirea ta,
ce imi scapa...
si totusi am continuat...
Ani in preajma ta, sub aripa ta si cu ale tale cuvinte in minte
Atingeri timide si intentionat obisnuite,
nereusind mai mult decat sa sporeasca ardoarea
Tu, fruct oprit...
Si apoi ani far' de zambetul tau
pentru ca am vrut,
caci greu apasa...
Destinul, ca un june capricios,
s-a jucat din nou,
iar drumurile nostre s-au reintalnit.
Ganduri si asteptari ca frunze moarte,
toate adunate intr-un covor ce acopera suflarea.
Era menit ca cenusa sa se aleaga
si totusi zeii au dorit altceva
si ne-am gasit prinsi intr-o nebunie,
frumoasa alterare a mintii
si infruptare a simturilor.
Ca ploaia cu stropii reci si taiosi ,
ca iarna cand ti-ngheata venele
sau fierbinte ca vantul de vara ce te incanta,
dar te lasa fara aer...
Si asa au trecut-au alti ani,
sorbiti de licoarea noastra.
Intetindu-se mai tare vantul
iar ploaia mai taioasa,
dar cu atat mai dulce.
Maniat-am zeii,
caci si-au luat darul
iar intr-o zi
usa s-a inchis
lasand in urma ei
Amarul...
De ce?
ar putea fi o intrebare,
dar tot asa sunt multe intrebari
si tot la fel de multe raspunsuri...
dar care e raspunsul carei intrebari
Cine mai stie?

Si asa o noua aventura,
caci scriitorul o cere
si el decide
Cine suntem noi?
Decat cuvinte, subiecte am vrea
si predicate
cu ceva epitete si metafore...

Ce sfarsit?
E o poveste far' de sfarsit
iar cand una se opreste
alta ii ia locul,
caci inceputul e cel care purcede sfarsitului
in lantul durerii si fericirii...

Frunza

Frunza ridata si incaruntita
a gandurilor si fantasmelor mele,
cum plutesti pe aripile inmiresmatului vant,
uneori infrigurata si impietrita
de-a gerului asprime,
iar alta data arsa de soarele verii,
prietenul chipes si afectuos al imperturbabilului placid,
printul ghetii...
De-a lungul perindarii vremea
a perforat suprafata ei,
dar ea a invatat sa foloseasca
scobiturile pentru a-si lua mai mult avant
si a zbura la inaltimi de neimaginat inainte...
Se va opri frunza?
Si unde?
Ar vrea ea asta?

In odaie

Nu putem fugi de noi insine
si oricat am incerca,
la un moment dat,
reflexia ne-ar aparea undeva,
imposibil de tagaduit
si prea putin probabil de ignorat.
Dar unde se duc gandurile si raspunsurile noastre
la incercarile vietii?
Exista un taram unde ratiunea si simtirea se intalnesc
iar dupa razboaie indelungate,
se asterne linsitea...
Un scartait de greiere decat mai misca perdeaua silentioase-i proze
Solitudine si pace, armonie in odaie...

Marea

Mare de lut ingropata
in valuri de ceara
purtand incarcatura-i de vietati silentioase
Si asa se preumbla
cand inainte,
cand inapoi,
cand tulburata in involburatele-i spume,
buclucase inele de argint si perle,
cand adormita in matasea-i incremenita,
inghitind sporadic colivii de lemn si metal,
cu fapturile ce le insufleteau...
Neastamparata e pofta,
ce le scalda
si le macina
si infinita-i frumusetea
ce se asterne
cand Ea e multumita...

Ritualul

La geamul intunecat, unde
iti atarni raceala
salasluieste o pasare cu pene argintii
si violete,
cu ciocul ei puternic izbeste
geamul dimineata
asteptand un zambet
inainte de a-si intinde aripile,
ce coloreaza cerul...
In fiece zi ritualul umple ziua
cu stropi de fericire,
caci zborul e divin;
iar seara isi face cuibusor cald
in coltul ferestrei,
veghind la linistea somnului
tau...