si-l lasi in mii de fasii sfaramate.
Porti cu incredere barcile sperantei
si le ineci cu acelasi sentiment boem,
desprinzi petalele ei si le incarci cu emotie.
Rosie e aceea fractiune ce iti anima suflarea,
zambeai un colt si grabeai un timp,
dar timpul nu se grabea,
statea pe loc.
Iar noi pluteam pe langa el,
intr-un camp de frunze si iarba,
apa inunda spatiul dintre
si racoarea musca din trupul firav.
O luna, o stea si fiica ei,
se uitau in inertia lor,
mici sclipiri inflacarate,
ce se vor topi intr-o clipa,
si altele ii vor lua locul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu