Frunza ridata si incaruntita
a gandurilor si fantasmelor mele,
cum plutesti pe aripile inmiresmatului vant,
uneori infrigurata si impietrita
de-a gerului asprime,
iar alta data arsa de soarele verii,
prietenul chipes si afectuos al imperturbabilului placid,
printul ghetii...
De-a lungul perindarii vremea
a perforat suprafata ei,
dar ea a invatat sa foloseasca
scobiturile pentru a-si lua mai mult avant
si a zbura la inaltimi de neimaginat inainte...
Se va opri frunza?
Si unde?
Ar vrea ea asta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu