Frunza

Naluca vie,
ce adesea reapari
Cu un zambet nevinovat
Cu ochii in pamant dar

cateodata sclipind
Un pic aplecat
si cu mainile nelinistite
Un mers usor si leganat
Ca si o frunza ce pluteste
pentru ca apoi se se aseze
pe nesimtite.
Dar e decat o frunza,
iar cand vantul se porneste,
ea-si continua drumul.
Sunt altele de vazut si de incercat,
iar drumul sade bine calatorului.
Da, aceea scanteie ce era
si buzele acelea mute,
privirea ce parea prea calda
si inima ce o credeai a ta
cu batai la unison
si cu sfarsituri inlantuite
intr-o muzica
ce ar fi fost stiuta
si un ritm duios si ametitor.
Dar notele fugit-au si lasat-au
Paginile goale
Doar nisip, pustiu si apoi
cenusa...
E a mea, o simt cum adie
inspre mine
ca o amintire...