O lume de basm?

Cand te adulmec,
cand te sarut,
se intampla o lume intreaga,
care ma fura,
ma desfata cu o sumedenie de pete de culoare,
rasete,
si clinchete,
miros de iarba, umeda
si nisip uscat,
fosnete si falfait de aripi,
umbre si norisori lenesi,
sculptati de catre sculptori...
Si incet uit ca exista si o alta lume,
ce tot insista in chemarea ei,
atat de ranceda si moarta.
Si cu toate astea mai reala
decat povestea.
Dar tot povestea o vreu
si tot la ea tresalt,
iar inima mea tot cere
iluzia picurata
si zgomotul de basm.
E acolo aceea lume
si as putea sa fiu acolo,
sa raman in uitare.
Sau musai e sa ma intorc la griul cenusiu
si banala-i intristare?